Auschwitz
Introducere pentru participanții la  WYD 2016

AR - DE - EN - ES - FR - GR - HE - IT - JA - KO - PL - PT - RO - RU - SV - UA - ZH

"Auschwitz" este numele german al orașului polonez Oświęcim.  Când Polonia a fost invadată și cucerită în 1939 de către trupele germane, ea a fost mai apoi încorporată în Cel de-al treilea Reich. Pentru a elimina elita poloneză, care ar fi putut să organizeze mișcarea de rezistență, noii conducători instalați, de naționalitate germană, au construit, în iunie 1940, Lagărul de Concentrare de la Auschwitz. În anii ce au urmat lagărul s-a extins foarte rapid și a primit atribuții suplimentare, ocupându-se mai ales de exterminarea evreilor. Locuitorii polonezi din cele opt sate dimprejurul taberei, au fost forțați să își părăsească casele și astfel aria de acțiune a lagărului s-a extins cu 40 km².  Majoritatea caselor abandonate au fost dărâmate și în locul lor au fost plantate grădini, construite ferme, grajduri și cotețe pentru animale. Pe lângă aceasta în tabără a fost ridicată o întreagă structură de fabrici, turnătorii și mine astfel încât la final, complexul de la Auschwitz a avut mai mult de 40 de dependințe importante.

Prizionerii nu erau tratați cu demnitate. Ei primeau un numar de identificare în locul numelui și al prenumelui lor, erau practic tratați ca niște sclavi. Durata medie de viață în tabără era de mai puțin de un an, după ce mureau nu erau înmormantați ci arși iar cenușa le era împrăștiată. Pentru aceasta nu există morminte în lagăr.

La Auschwitz erau deportate următoarele categorii de persoane: din 1940 aproximativ  140.000-150.000 de polonezi, dintre care jumătate au fost uciși; în 1941, după invadarea de către nemți a URSS, cel puțin 15.000 de prizonieri de război ruși, aproape toți fiind mai apoi uciși; din 1942 în cadrul așa numitei  "Soluții finale a chestiunii evreiești " aproximativ 1.100.000 de evrei din toată Europa, dintre care mai mult de 900.000 au fost uciși în camerele de gazare iar 100.000 au murit în tabără; din 1943 aproximativ 23.000 de persoane de etnie rromă dintre care doar 2.000 au supraviețuit; au mai fost și alți prizonieri, mai ales opozanți ai regimului nazist din Cehoslovacia, din URSS (din Bielorusia, Rusia și Ucraina), Franța, Iugoslavia și alte țări dintre care chiar și din Germania și Austria, de asemenea au fost deportați și studenți teologi ai Martorilor lui Iehova și homosexuali și alte persoane despre care se credea că au nevoie de reeducare și integrare în societate. Pe lângă aceștia mai erau și deținuți de drept comun.

Noi cei ce vizităm astăzi Memorialul de la Auschwitz întâlnim aici oameni din lumea întreagă, oameni care sunt profund marcați de amintirile din acest loc. Fiecare are povestea lui, evreii pomenesc eliminarea aproape deplină a civilizației iudaice din Europa Creștină – Holocaustul, numit și Șhoah. Polonezii pomenesc asuprirea și teroarea Nazismului German de orientare păgână, ei își amintesc cum națiunea lor a rezistat integră prin puternica ei tradiție creștină. Locuitorii țărilor din fosta Uniune Sovietică își aduc aminte de felul în care armata roșie a eliberat Europa de fascism în Cel de-al doilea Război Mondial. Pentru germani, Auschwitz-ul este aducerea aminte de cea mai mare eroare din istoria lor și este în același timp chemarea la o reînnoire morală. Cu adevărat sunt foarte multe moduri de a înțelege și trăi memoria evocată de Auschwitz. Astăzi, locul acesta este un semn de exclamare pentru lumea întreagă și o atenționare pentru toți, pentru ca fiecare să înțeleagă propria sa situație. Biserica Catolică pomenește martirii rezistenței anti-naziste dar simte în același timp și vina unei tradiții creștine antisemite.

În Auschwitz punem degetul pe o rană care încă nu s-a închis. Această rană are mult de-a face cu identitatea noastră. Cine aș fi fost eu în acel moment? Cine sunt eu astăzi, care este responsabilitatea mea în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu? Această rană are de-a face de asemenea cu relațiile dintre noi. Lagărul de la Auschwitz a început să capete formă odată cu distrugerea relațiilor dintre oameni căci astfel ‘ceilalți’ au început să fie nu mai fie tratați omenește. Deci cum putea recupera încrederea dintre noi? Tămăduirea după tragedia de la Auschwitz este povestea unei refaceri a legăturilor dintre oameni.

Și Dumnezeu? Chiar și Papa Benedict al XVI-lea a spus: " Într-un loc ca acesta cuvintele pălesc, până la urmă nu rămâne decât tăcerea adâncă, tăcere care este a inimii strigare către Dumnezeu. De ce ai tăcut Doamne? Cum ai putut răbda toate astea? Întru tăcere plecăm capetele noastre înaintea nesfârșitei întinderi a celor care au suferit și au fost uciși aici... " (28.05.2006).

Și totuși locul acesta ține întrânsul semnele prezenței lui Dumnezeu și ale umanității. Au fost aici adevărate victorii ale iubirii biruintoare în fața urii generalizate. În iunie 1979, Papa Ioan Paul al II-lea a spus:  “În locul acestui măcel cumplit [...] Părintele Maximilian [Κοlbe] s-a oferit de bunăvoie spre a fi pedepsit cu moartea prin înfometare într-un buncăr, în locul unui [alt deținut] frate. Astfel el dobândit o biruință duhovnicească asemănătoare aceleia a lui Hristos însuși. [...] Oare câte astfel de victorii au fost dobândite aici, de către oameni de diferite religii și crezuri și cu siguranță și de către persoane liber-cugetătoare. Vrem să îmbrățișăm cu un simțământ de adâncă admirație fiecare biruință de acest fel, fiecare revelare a umanității care s-a opus, negând un sistem care a fost o sistematică negare a umanității. Acolo unde demnitatea omului a fost atât de groaznic călcată în picioare, biruința s-a înfăptuit prin credință și dragoste."

Sfânta Edith Stein, adică Maica Carmelitană Tereza Benedicta a Crucii, una din ocrotitoarele Europei, a fost ucisă în Auschwitz - Birkenau din cauza originilor ei evreiești. Papa Ioan Paul al II-lea a spus: "De acum înainte prăznuind în fiecare an sărbătoarea acestei noi sfinte trebuie să ne amintim de asemenea de Shoah, acel nemilos plan de a extermina un popor –un plan căruia i-au căzut victime milioane de frați și surori din poporul evreu. Să strălucească Domnul asupra lor faţa sa şi să le dăruiască pace (cf. Nm 6:25f)” (11.10.1998).  "Glasul ei s-a ridicat dimpreună cu plânsetul tuturor victimelor acelei cutremurătoare tragedii, și în același timp s-a unit cu strigătul lui Hristos de pe Cruce, care dă suferinței omenești o tainică și trainică rodnicie" (1.10.1999).

Biserica Catolică și alte instituții după al Doilea Război Mondial s-au implicat în  refacerea relațiilor dintre creștini și evrei și dintre polonezi și germani. Această muncă este importantă mai ales pentru Oświęcim/Auschwitz.  Papa Benedict al XVI-lea și-a încheiat vizita la Auschwitz-Birkenau din 2006 cu aceste cuvinte:  “Prin mila lui Dumnezeu, alături de purificarea memoriei cerută de locul acesta de teroare, o serie de inițiative au demarat cu scopul de a  pune o limită răului și de a pune-înainte bunătatea. Numai ce am putut binecuvânta Centrul de Dialog și Rugăciune.  În imediata apropiere maicile carmelitane își duc viața lor de ascundere, știind că sunt unite într-un mod special cu taina Crucii lui Hristos. Ele ne amintesc de credința creștinilor, care proclamă faptul că Dumnezeu însuși s-a pogorât la iadul suferinței și că El suferă cu noi. În Oświęcim este Centrul Sfântului Maximilian Kolbe, și Centrul Internațional de Educatie despre Auschwitz și despre Holocaust.  Acolo este și Casa Internațională de Întâlniri pentru Tineri. Lângă una dintre vechile Case de Rugăciune [Sinagogi] este și Centrul Evreiesc.  De asemenea acum se construiește și Academia pentru Drepturile Omului. Avem deci nădejdea că acest loc al terorii va deveni treptat un loc al gândirii constructive și că pomenirea va nutri împotrivire împotriva răului și va oferi biruința iubirii."

Având în vedere toate acestea, vizitarea Memorialului nu este doar un eveniment educațional ci înseamnă și cinstirea celor morți, examinarea propriei conștiințe, mărturisirea credinței și alegerea unei vieți reconciliante. Pe toți vă purtăm în rugăciune înaintea Milostivului nostru Dumnezeu și vă rugăm să ne ajutați spre a putea fi instrumente a păcii Sale.

Centrum Dialogu i Modlitwy w Oświęcimiu 2016
www.cdim.pl